Poate...

Vorbeam zilele trecute cu prietenele despre cat de mult ne-am schimbat in vacanta asta.Si nu doar noi ....majoritatea persoanelor cunoscute. Toti trecem printr-o perioada de continua schimbare. Si...nu e nimic rau in asta,atata timp cat schimbarea este una in bine..este una necesara si constructiva. Doar schimbarea tine de drumul nostru spre maturizare.

Gandindu-ne la lucrurile astea...m-au facut sa-mi dau seama cat de mult m-am schimbat si eu, fata de cum eram la sfarsitul scolii. Numai sunt atat de naiva ca inainte si uneori sunt destul de rece.Sunt momente cand se intampla ceva f.dragut si nu reactionez cum o faceam inainte.Nu mai simt asa o bucurie din senin. Acum mi se pare ceva firesc,cat se poate de normal,desi nu prea este.
Nu imi mai vine sa rad asa din orice cum o faceam inainte. Rasul ala al meu cu pofta..de imi curgeau si lacrimile e pe cale de disparitie. Uneori mi-e cam dor de tot entuziasmul ala...chiar ma intreb unde a disparut bucuria aia copilareasca...fericirea aia cu un farmec aparte?

Intr-adevar,s-au intamplat multe lucruri intr-un timp f.scurt si care m-au fc sa vad altfel,sa adopt alta reactie in rezolvarea lor. Nu mai pot gandi intr-un mod naiv,poate chiar superficial cum o faceam inainte. Am crescut si odata cu noi au crescut si "gravitatea" problemelor pe care le intampinam.

Dar....ma intreb...oare asta inseamna sa fi cu adevarat om "mare"...sa fi matur? Ca daca da,imi dau seama ca nu vreau sa fiu asa. Sunt constienta ca usoare schimbari de acum se vor accentua in timp din ce in ce mai mult. Incetul cu incetul, voi deveni doar inca un adult chinuit de "calvarul" asta de viata. Un adult care nu poate vedea mai departe de realitate...care a uitat sa viseze...care nu mai are aripile alea magice ale copilariei cu care poate zbura ptr a-si indeplini orice vis. Poate suna infantil...dar mi se pare f trist sa ajungi sa nu mai ai puterea de a mai visa.

Da vreau sa gandesc ca un adult. Da vreau sa am comportamentul adecvat. Da vreau sa am cunostintele necesare ptr a reusi in viata. Dar vreau sa raman si cu speranta si increderea ca orice e posibil.


Sunt lucruri care daca i le povestesti unui adult,il bufneste rasul si iti baga placa : " Esti inca mica! Inca n-ai vazut nimic din ceea ce inseamna viata"....Da,e adevarat ca inca n-am in totaliate habar cu ce se mananca lucrurile in lumea asta...Dar si noi asa "mici' cum suntem ,putem vedea lumea ..poate mai superficial sau dintr-o perspectiva mai naiva. Dar si noi o vedem. Exista o vorba cum ca copiii vad lucrurile mult mai bine decat adultii. Cum asa? Eh....pai ei asa mici cum sunt si fara pic de experienta in ale vietii,vad totul la asa simplu cum este...nu se complica cu intrebari suplimentare...

Parerea mea este ca, cu cat crestem cu atat uitam sa vedem simplitatea in ceea ce ne inconjoara. Singuri ne complicam viata fara a fi cazul. Ne e frica sa ne mai luam dupa impuls ptr ca nah esti adult si tre sa studiezi probl din orice punct...poate nu intotdeauna ;).....
Poate ar fi mai usor daca,din cand in cand, l-am mai intreba si pe copilul din noi ce ar face daca...
in loc sa ne complicam cu adult.

Poate...